Despre Noi

BRONEC INTERNATIONAL COMPANY

Siguranta dumneavoastra este grija noastra!!

BRONEC INTERNATIONAL COMPANY s-a impus pe piaţa serviciilor de securitate câştigându-şi un binemeritat loc în topul firmelor de profil, având o vechime de 20 de ani în acest domeniu.
Serviciile de pază şi protecţie sunt organizate conform legii, cu personal selectat, instruit, testat şi îndrumat de profesionişti sub controlul asigurat de serviciile de ordine publică ale Poliţiei.
BRONEC INTERNATIONAL COMPANY oferă toată paleta serviciilor de pază executate cu personal uman şi se adresează unei game largi de beneficiari, din diverse sfere de activitate: servicii de protecţie şi pază a unor obiective industriale, comerciale, culturale, sportive sau de altă natură, ce se execută prin agenţi de pază bine instruiţi şi echipaţi (uniformă, armament, bastoane de cauciuc, spray-uri lacrimogene etc.); servicii de pază a transporturilor de bunuri şi valori importante; servicii de protecţie personală (gardă de corp) executate cu agenţi de pază selectaţi şi instruiţi special pentru astfel de activităţi.

BRONEC INTERNATIONAL COMPANY

Toate aceste servicii beneficiază de sprijinul echipajelor de intervenţie rapidă cu misiunea de a interveni în cazul comiterii unor fapte antisociale, situaţii care impun o acţiune eficientă pentru restabilirea ordinii la obiectivele păzite sau prinderea în flagrant a unor infractori. În funcţie de importanţa valorilor păzite şi la solicitarea beneficiarilor agenţii de pază pot fi dotaţi cu arme de foc.
În alegerea variantei optime pentru asigurarea bunurilor şi valorilor dintr-un obiectiv, a vieţii persoanelor, BRONEC INTERNATIONAL COMPANY vă stă la dispoziţie, prin profesioniştii săi, cu servicii de consultanţă de specialitate, pentru care îşi asumă întreaga responsabilitate.

PAZA SI PROTECTIE
100%

MONITORIZARE SI INTERVENTIE
100%

TRANSPORTURI VALORI
100%

SISTEME DE SECURITATE
100%

Autorizații, Diplome și Certificări